Putem sa nu ne mai plangem??

Publicat de Andra Irena

Sunt satula de persoane care se plang si se plang si se plang de ai impresia ca vietiloe lor sunt de-a dreptul distruse si ca nimic in lume nu i-ar putea face fericiti.
De ce fiecare are tendinta sa dramatizeze atat de tare? Unii se plang ca vai x nu se uita la mine si sta numai cu y...ce sufar eu...sau ahh...nu mi-a dat mama bani saptamana asta si nu-mi pot lua bluzita aia superba.
Numai suport persoanele care se plang din nimicuri. Probabil pana acum ceva timp si eu eram la fel..dar de curand am avut o discutie care pur si simplu mi-a deschis ochii..
Este povestea a doi tineri...
De mici nici unul dintre ei nu a avut o copilarie prea fericita.
Ea a trait simtindu-se la mijloc..intre mama si tata..ai ei au divortat pe cand avea doar 14 ani..era inca un copil. Nu e usor sa vezi cum proprii parinti nu se mai iubesc, se cearta si chiar ajung sa divorteze. O astfel de intamplare poate ajunge sa-ti influenteze viata
El provine dintr-un mediu in care nu se poate trai. Tatal sau adeseori venea beat acasa si isi batea sotia si nu de putine ori si pe el. Cu toate astea parintii sai au ramas impreuna
Ce este mai rau sa-ti veze parintii divortand si sa te imparti intre ei, intre 2 case, intre 2 suflete ce te iubesc si sa ai grija si de fratele tau mai mic care nu intelege exact ce se intampla sau sa privesti cum tatal tau o bate pe mama ta si sa simti ca nu poti face nimic?
Nu stiu exact si nici nu vreau sa ma gandesc.
Finalul din fericire este unul in care binele invinge..
Cei doi tineri (care nu sunt chiar tineri, cei doi copii au 15 si 14 ani) se iubesc si au trecut peste toate greutatile din copilarie.
Si desi asa ceva auzi de obicei prin filme sau telenovele, eu stiu ca exista, pentru ca cei doi tineri..sunt chiar parinti mei.
Nu este o compunere care cere mila ci pur si simplu vreau doar sa arat si altora cat de penibili sunt cei care se plang din prostii...